Formular de căutare

Căutaţi aici un cuvânt sau un pasaj din Biblie
Luaţi acest formular pt. pagina Dv. N.B. În cazul utilizării de diacritice, se remonadă -din păcate- grafia bolşevică a lui Roller, altfel rezultatele pot fi eronate.

--------------------------------------------------------------------------------

Mai actuală şi mai necesară decât s-ar presupune: Hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 11 martie 1937

Se înteţesc declaraţiile şi iniţiativele menite a demara o "reformare" şi "modernizare" a Bisericii Ortodoxe Române, pentru a adapta Creştinismul nostru cerinţelor societăţii din România, trecută azi aproape pe deplin la capitalism, societate care s-ar zice că se poticneşte azi de valorile desuete ale ortodoxiei, dar şi ale Creştinismului fundamental la mod general. Vocile acestor reformatori autodeclaraţi vin mai ales din colţul cel mai pestriţ al cotidianului nostru, din partea mediilor şi al aşazisei societăţi civile. Această ţesătură discretă de organizaţii, companii şi grupuri de interes, au preocupări care le îmbină ultilul cu plăcutul: imbogăţirea nemeritată şi spectaculară peste noapte precum şi practicarea cotidiană, oră de oră, a terorismului intelectual. Nu este o declaraţie paranoică, nefondată! Rezultatul îl constatăm zilnic pe pielea noastră şi este măsurabil: spolierea şi decăderea statului creştin românesc, acţiune ce se petrece într-o bolnavă atmosferă de tiranie materială, dezlănţuită pe fondul otrăvirii spirituale, al dezagregării şi dezorientării programatice a spiritului şi al desfiinţării demnităţii umane; a ceea ce ne-a mai rămas din ea, pentru a fi şi mai exact...
Cum societatea româneasca este un corp agresat sistematic din anii 40 încoace, fiind aproape lipsită de osatura de rezistenţă a multor structuri esenţiale unei societăţi viabile, aşa precum celula familiei sau bunăstarea materială acumulată (cinstit) de generaţii, demontarea prin "reformarea" firavului Creştinism veritabil care mai dăinuie la noi, ar însemna ieşirea din istorie a drumului românesc, al meniirii şi sensului nostru de a fi.

Pentru contemporanul atent şi perspicace, dirijorul din umbră al forţelor motrice pseudoinovatoare nu este un mare secret, el poate fi numit clar: satana şi armata sa lumească, masoneria.
Indulgenţa şi spiritul pudic emană din toate acţiunile BOR atunci când e vorba de masonerie. Servilismul patriarhilor, mitropolitilor şi prea multor preoţi faţă de cerinţele masonilor, fie că e vorba de binecuvântarea razboaielor strâmbe sioniste, sau că e vorba de indulgenţa inimaginabilă faţă de pângârirea Duminicii şi sărbătorilor Creştineşti de către comercianţi sau culturnici, sunt unele exemple reale, triste, de netăgăduit. Singurul raţionament posibil este acela că masoneria, deci satana, a pus stăpânire nu numai pe România ci şi pe Biserica noastră ortodoxă.

Că acest lucru nu a fost mereu aşa, dar mai ales pentru a arăta că nu trebuie să mai acceptăm această stare de lucruri, publicăm aici Hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 11 martie 1937, Hotărâre pe care o redăm în intregime spre luare aminte, precum şi ca imbold la faptă, pentru toţi românii creştini.

Hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
din data de 11 martie 1937

Biserica osândeste francmasoneria ca doctrina, ca organizatie şi ca metoda de lucru oculta şi în special pentru urmatoarele motive:

1. Francmasoneria învata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta şi adevar revelat de Dumnezeu, îndemnându-i sa admita numai ceea ce descopera cu ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta şi lupta împotriva crestinismului, ale carui învataturi sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai multi intelectuali sa şi-i faca membri şi obisnuindu-i pe acestia sa renunte la credinta crestina, francmasoneria îi rupe de Biserica şi, având în vedere influenta însemnata ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca necredinta sa se întinda asupra unor cercuri tot mai largi, în fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sa raspunda cu contrapropaganda.

2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist- naturalista, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume şi ideea omului ca persoana deosebita, destinat nemuririi.

3. Din rationalismul sau, francmasoneria deduce în mod consecvent o morala pur laica, un învatamânt laic, reprobând orice principiu moral heteronom şi orice educatie ce rezulta din credinta religioasa şi din destinatia omului la o viata spirituala eterna. Materialismul şi oportunismul cel mai cras, în toate actiunile omului, este concluzia necesara din premisele francmasoneriei.

4. In lojile francmasone se aduna la un loc evreii şi crestinii, şi francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna în lojile ei cunosc adevarul şi se înalta deasupra celorlalti oameni. Aceasta înseamna ca crestinismul nu da un avantaj în ce priveste cunoasterea adevarului şi dobândirea mântuirii membrilor sai. Biserica nu poate privi impasibila cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sa fie considerati într-o situatie superioara crestinilor, din punct de vedere al cunoasterii adevarurilor celor mai înalte şi al mântuirii.

5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine. Chiar daca unii dintre adeptii ei nu dau nici o însemnatate acestui cult se vor gasi multe spirite mai naive asupra carora acest cult sa exercite forta quasi-religioasa. în orice caz, prin acest cult francmasoneria vrea sa se substituie oricarei alte religii, deci şi crestinismului.
In afara de motivele acestea de ordin religios, Biserica mai are în considerare şi motive de ordin social când întreprinde actiunea sa contra francmasoneriei.

6. Francmasoneria este un ferment de continua şi subversiva subminare a ordinii sociale prin aceea ca îsi face din functionarii statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamântesti decât acelea care reprezinta ordinea stabilita vizibil, îi face unelte în mâna unor factori nestiuti înca nici de ei, având sa lupte pentru idei şi scopuri politice ce nu le cunosc. Este o lupta nesincera, pe la spate; niciodata nu exista o siguranta în viata statului şi în ordinea stabilita. Este o lupta ce ia în sprijinul ei minciuna şi întunericul, împotriva juramântului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat statului ei dau juramânt pagânesc.

7. Francmasoneria lupta împotriva legii naturale voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor şi le-a ajutat sa-şi mentina fiinta primejduita de asupritori, nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sânul omenirii.

Masurile ce se impun:
Iar ca masurile cele mai eficace pe care Biserica întelege sa le ia împotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinii social-morale şi al natiunii, sunt urmatoarele:

1. O actiune publicistica şi orala de demascare a scopurilor şi a activitatii nefaste a acestei organizatii.

2. Indemnarea intelectualilor români care dovedesc a face parte din loji, sa le paraseasca, în caz contrar, Fratia Ortodoxa Româna extinsa pe toata tara va îndemna sa izoleze pe cei ce prefera sa ramâna în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântarii, în caz ca pâna atunci ne se caiesc. De asemenea, le va refuza prezenta ca membri în corporatiile bisericesti.

3. Preotimea va învata poporul ce scopuri urmareste acela care e francmason şi-l va sfatui sa se fereasca şi sa nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor.

4. Sfântul Sinod şi toate corporatiile bisericesti şi asociatiile religioase staruie pe lânga poporul român şi corpurile legiuitoare sa aduca o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte, în caz ca guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji sa fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentara.

Poziţia catolicilor faţă de masoni este mult mai clară, lipsită de ambiguitatea şi nestatornicia ortodoxiei româneşti din zilele noastre, cel puţin aşa cum reiese ea din acte şi fapte. Atitudinea Vaticanului a trecut de la condamnarea expresă şi excomunicarea masonilor dovediţi, ajungând azi până la acceptul oficial. Aici un mic istoric al pozitiei catolice exprimate prin bule papale şi legi canonice:

Clement al XII-lea condamnare prin Constitutia In Eminenti 4 mai 1738
Benedict al XIV-lea condamnare prin Constitutia Providas 18 mai 1751
Pius al VII-lea condamnare prin Constitutia Ecclesiam a Jesu Christo 13 sept. 1821
Leon al XII-lea condamnare prin Constitutia Quo graviora 13 martie 1825
Pius al VIII-lea condamnare prin Enciclica Traditi 24 mai 1829
Grigore al XVI-lea condamnare prin Enciclica Mirari vos 15 august 1832
Pius al IX-lea condamnare prin Enciclica Qui pluribus 9 nov. 1846
Pius al IX-lea condamnare prin Enciclica Quantacura 8 dec. 1864
Pius al IX-lea condamnare prin Syllabus 8 dec. 1864
Pius al IX-lea condamnare prin Alocutiunea Consistorială Multiplices Inter 25 sept. 1865
Pius al IX-lea condamnare prin Constitutia Apostolicae Sedis 12 oct. 1869
Leon al XIII-lea condamnare prin Enciclica Humanum Genus 20 apr. 1884

Punctul de cotitutură in politica şi practica Vaticanului faţă de masonerie, în care se afirma clar că "masonii sunt fiii lui Dumnezeu", o reprezinta colecţia de legi fundamentale care constituiesc canonul actual al Bisericii Romano-Catolice:
Ioan Paul al II-lea acceptare expresă prin Codex Iuris Canonici 25 ian. 1983 ( colecţie de legi inlocuitoare a Canononului Codex Iuris Canonic din 1917, in care masonii erau considerati pentru ultima dată ca fiind "fiii diavolului")
Menţionăm că Papa Ioan Paul II -lea se află în plin proces de sanctificare pentru realizîrile sale inegalabile şi de netăgăduit, dar propbabil că detaliul referitor la politica faţă de masonerie va fi, mult prea generos, trecut cu vederea.
Din punct de vedere al practicilor reale, Biserica Catolică se arată însă mult mai combativă şi determinată, atât împotriva masonilor cât şi a lucrării masone, asta cel puţin la nivelul structurilor de bază, instituţie şi credincioşi deopotrivă, structuri care sunt mult mai viguroase şi temerare decât cele ale ortodoxiei noastre, aflate într-un fel de tranziţie, cu un final greu de definit.

Poziţia Bisericii Catolice de Răsărit, deci cea numită şi Greco-Catolică, se află în cea mai deplină ambiguitate din punct de vedere al Canonului şi al practicilor, iar celelalte culte sunt nerelevante aici.

O biserică mai creştinească, mult mai responsabilă şi mai ..." adevărata" în ortodoxie decât secularizata BOR, o întâlnim în Grecia şi Cipru. Care sunt poziţiile faţă de masonerie ale acestor Creştini veritabil ?

Afurisania impotriva francmasoneriei dată de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului, act publicat în 1815 şi rămas în vigoare

Textul zice: Prin urmare, spunem că, oricine fiind imbrăcat in sfintele vesminte cu epitrahil si omofor, si un astfel de om vă va bine vesti vouă o altă Evanghelie afară de ceea ce am bine vestit vouă, măcar de ar fi si Inger din cer, anatema să fie. (Galateni, I, 8-9)
Deci, oricâti se alătură cu grăbire acestei slujbe drăcesti si nelegiuite a francmasoneriei, si toti cei ce ii urmează in mândria si rătăcirea lor, să fie afurisiti si dati anatemei de către Tatăl, Fiul si Sfântul Duh.

După moarte, ei nu vor avea parte de iertare si dezlegare. Suspinând si tremurând, precum Cain, vor fi ei asupra pământului. (Facere IV, 14). Pământul se va deschide si ii va inghiti ca pe Dathan si Aviron (Numeri XVI, 31-32).

Urgia lui Dumnezeu va fi asupra capetelor lor, si partea lor cu Iuda vânzătorul. Ingerul Domnului ii va izgoni cu sabia de foc, si, până la sfârsitul vietii lor, nimic nu vor dobândi.

Fie ca lucrările si mestesugurile lor să fie blestemate si să se inece intr-un nor de praf, ca o arie de treierat in miezul verii. Si toti cei ce vor stărui in răutatea lor vor avea parte de o atare răsplată.

Dar toti cei ce vor iesi din mijlocul lor si se vor deosebi, si vor scuipa urâcioasa lor erezie, si se vor lepăda de blestemata lor mândrie, unii ca acestia vor primi plata zelotului Fineas; adică vor fi binecuvântati si iertati de către Tatăl, Fiul si Sfântul Duh, Treimea cea singură neamestecată si nedespărtită, Unul Dumnezeu in fiintă, si de către noi, smeritii Săi slujitori."

(Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului. Cipru, 02 02 1815)

 

Spectacol trist: Un sobor pentru omor

Pe 14 ianuarie s-a mai binecuvântat un batalion de carne românească de tun pentru Irak.

Câteva întrebări dincolo de propaganda şi manipularea din mediile României:
Ce fac soldaţii români in Irak şi Afganistan? Aceştia ucig pe irakieni şi pe afgani la ei acasă. Ce îi motiveza pe militarii români să meargă la ucis în Irak şi Afganistan? O soldă grasă şi perspectiva unei posibile ridicări în grad. Avem aici deci toate aspectele tipice ale unui asasin: mobilul şi crima sa. Singura diferenţă între un asasin şi un mercenar republican este aceea că militarul se poate ascunde sub protecţia ordinului, primit prin ierarhia republicana direct de la guvern, pe când pungaşul asasin, care acţioneaza pe cont propriu, trebuie ca ulterior faptei să-şi negocieze situaţia, pentru a nu fi condamnat prea dur în virtutea legilor în vigoare. Dar ambele cazuri sunt perfect identice. Un militar care pleacă aiurea în lume şi asasinează oameni pe care nu-i cunoaşte şi care nu i-au făcut -nici lui nici familiei sale- nici un rău, este la fel de vinovat ca un fur care ucide noaptea peste drum pe un biet oarecare, pentru bani. Este evident că asasinatul sub protecţia statului este mai comod, atât din punct de vedere fizic, pecuniar cât şi mental, dar asta nu schimba gravitatea faptului, deoarece asasinul încalcă poruncile din Biblie şi rămâne un criminal. Verdictul se intamplă în numele legilor noastre Dumnezeiesti, care sunt peste cele temporare, lumeşti, legi care pot fi consultate în Biblie de către oricine doreşte.

Preoţii noştri ortodocşi ori par să nu înteleaga prea bine ce fac militarii români in Irak şi Afganistan, ori au dificultăţi în a interpreta şi corela precis textele biblice pe care se cred a le reprezenta. Aşa se face că apar acolo unde nu le este nicicum locul, ca pe pe 14 ianuarie a.c. când un sobor de feţe bisericesti, in compania şi sub zambetul languros al ministrului apărării Atanasiu, a mai "binecuvantat" încă un batalion de mercenari destinat frontului irakian. Preoţii... "prezenţi la datorie", au stropit cătanele cu aghiazmă, inclusiv armamentul lor uşor din dotare, care le atârna festiv acestora de gât. Oroare! Sacrilegiu!

Situaţia este deosebit de serioasă, deoarece aici nu este vorba de scăpările omeneşti ale unor popi duşi cu pluta. Aici e vorba de încălcarea unui principiu clar al creştinismului, încălcarea poruncilor creştineşti de neagresiune şi nonviolenţă. Discursul cleric ţinut cu această ocazie, trăda şi el, prin terminologia folosită, o mare lipsă de discernământ, fiind deasemenea o farsă grotească. Un preot, mai ridicat în grad, pufos în obrăjori, spunea soldaţilor ceva despre "activităţile din teatrul de operaţie "... Câtă pudoare, câtă corectitudine politică, câtă făţărnicie sub o singură sutană! Să nu fi ştiut acest popă cu cine are de-a face şi cine regizează spectacolul de prost gust în care acesta juca? Evenimentul din ianuarie ne-a arătat încă odată cât de nefericită este acestă congruenţă între BOR şi republică, acestă capitulare şi subordonare servilă faţă de stat.

Mic îndreptar: Statul modern este spoliat de dimensiunea sa creştină, fiind secular şi prin definiţie un element de control şi exploatare. Logica statului nostru contemporan este puterea, violenţa, şiretlicul, materialismul şi minciuna. Statul este deci tărâmul de predilecţie al politicienilor, militarilor, finanţiştilor şi al tuturor acelora cu activităţi oculte. Oricine se asociază activităţilor unui stat, trebuie să cunoască contextul acestuia, iar în cazul în care acea persoană sau organizaţie nu se distanţează explicit de unul sau mai multe aspecte, poate fi considerată, pe bun drept, ca fiind parte integrantă a sistemului şi a unei întregi istorii. Mulţi popi zeloşi din inventarul republican ar trebui să înveţe această lecţioară.

Rana BOR e veche dar încă deschisă. Meteahna istorică a ortodoxiei româneşti, alta decât corupţia internă, este subordonarea faţă de interesele cezarului, ba chiar mai rău, ale guvernului de la putere. Preoţii prezenţi, evident lipsiţi de carte şi bun simţ, se lasă iar instrumentalizaţi de către guvernul republican, şi binecuvântează militarii împreună cu armele lor, fără a respecta trăsătura fundamentală a Creştinismului: pacifismul şi adevărul. Singura speranţă mai rămân cei câţiva preoţi ortodocşi oneşti, îngropaţi undeva în molohul instituţional al BOR. Îi aşteptăm să cuvânteze şi să facă aşa cum se cuvine cu adevărat, creştineşte.