Există alternative realiste la actuala dizolvare a României în structurile fuzioniste (nu unioniste!) ale eurocratismului -sau altfel zis -mai au românii resursele, onestitatea și mintea care sunt necesare pentru a se autoguverna democratic și suveran într-un stat cu instituții naționale prorprii?
Deoarece, în zăpăceala publică și-n dezorientarea planetară, s-ar putea ca regizorii acestor evenimente să profite de conul de umbră reprezentat prin neatenția și dezinteresul public pentru alte teme, mult mai reale, importante și mai ales vitale, așa precum situația dramatică din Orientul Apropiat, în speță Palestina; sau va fi vizată situația energetică a petrofraudei planetare or cea a maximării nerușinate a profiturilor obținute din domeniile agrar-alimentare, asta cu intenția introducerii unor schimbări radicale, dramatice. Vi se pare cunoscută strategia? E normal! Vechia șmecherie a semințarilor, specularea fracțiunii de secundă de neatenție la alba-neagra -când blonda urlă, bronzatu' fluieră etc.- poate deveni o stategie psihopolitică planetară. De ce cacialmaua politică? Pentru că în ultimile decenii a funcționat perfect, de atâtea și atâtea ori. Deci atenție la ... buzunarele voastre, sau la politica din Orient, atunci când va fi vorba de "OZN"-uri și de "extraterestrii în direct și exclusiv" pe la TV-uri. (Așazisele OZN-uri sunt o tehnică militară avansată, dar cam "veche". În ultimul război mondial germanii au folosit deja asemenea farfurii zburătoare -tip Haunebu ș.a.- în scopuri militare). (200806011)
06.2008 Cel mai complex agriglif din ultimii 12 ani a fost descoperit 17.06 a.c pe un câmp din Regatul Unit. Cu toate că există agriglife aparent mult mai complexe, cunoscătorii sunt bulversați, savanții recunoscând o uimitoare reprezentare grafică a numărului infinit Pi (n) cu o exactitate de 10 cifre după virgulă. Cine o fi făcut tăvăleala asta doctă, nu a luat însă tocmai cea mai fericită decizie, una potrivită pentru populația acestei planete. Dacă voiau să facă o impresie bombă, mai bine tăvăleau forma unui Miky Maus, a unui logo Pepsi sau silueta unei vedete porno în acțiune. Atunci să fi văzut puhoaie de oameni la fața locului, inclusiv papucarii noștri care umblă cu cerșitul și ciorditul prin Londra... (200806008)
Eurogunoiul e consecvent și îl întâlnim și în domeniul bancar. În timp ce inflația ne roade, jocul de picioare al
bosului Băncii Centrale Europene, musiu Claude Trichet nu impresionează pe nimeni, atunci când acesta se face că se ia aprig la trântă cu maladia inflației. Sistemul euro, la fel ca dolarul suanez, este bazat pe moneda "fiat", pe confetti de hârtie și foaaaaarte mult aer cald ventilat și acesta nu va putea nicicând eradica mecanismul intențional al inflației. Asta spre bucuria unei mâini de bandiți, dacă nu aleși măcar selecți, care -deocamdată- nu este îngrijorată de numărul ridicat al stâlpilor de felinare și nici de accesibilitatea liberă a populației la frânghie... Cetățeanul e doar preocupat cu pedalatul frenetic împotriva inflației, n-are timp de alte "bazaconii"!! (200806007)
06.2008 13 iunie și buturuga mică... O frumoasă victorie a rațiunii și a bunului simț politic! Irlanda, o țară civilizată, de cultură, cu o serioasă tradiție democratică, a respins -cu
53.4% ale celor 1,6 mil. de alegători
- impostura democratist-fuzionistă a "Constituției Europene". Paiațele oligarhiei eurocratice se dau acum de ceasul morții, mai ales figuri precum cancelarul refegist Merkel -o mondialistă redegistă reciclată, care n-are nicio tangență cu democrația veritabilă- aceasta vobind cu o voce teatrală, sumbră și afectată despre "tragedia unei "crize" pentru Europa". Ietete didino! UE-a care te plătește, face alergie și criză la... democrație? Mai democratic decât un referend nu-i nimic în lumea politicului. Așa precum femeia asta, majoritatea politicienilor eurocrați formulează tot felul de opinii, care în general sunt nedemocratice, fiind în plus și disprețuitoare la adresa bravilor irlandezi...Arivistul mondialist al scălâmbei republici de pe Sena, musiu Sarkozy, a apelat la cunoscutul său tupeu nerușinat, etichetând decizia democratică a unui popor întreg ca fiind... "un sughiț" și... "neimportantă". Măi cimpanZeu urecheat cocoțat, du-te *%€#'** cu republica ta de ''**=&%€** cu tot, la Club-Med-ul tău grand-oriental, dacă nu ești capabil să înțelegi mesajul voinței populare, unul dat perfect democratic prin votul europenilor creștini!! Un agent Mossad foarte supărat pe Irlanda
Care e tragedia măi mondialiștilor? Aceea că singurii cetățeni europeni care -din cele 27 de tări "înțărcate"- și-au luat dreptul de a vota direct cu privire la ultima versiune a "Constituției Europene", au decis liber ca atare, cu un NU foarte clar și foarte democratic?! BRAVO irlandezilor! Nu putem să zicem decât un Thank heavens and the Irish for the their spirit of independence! Vă mulțumim și noi româniii cei democrați, care -datorită trădătorilor republicani dâmbovițeni- n-am primit această șansă! Nu intrăm în detaliile "Constituției", deoarece pentru demascarea tuturor imposturilor conținute, ne-ar trebui valuri de cerneală, dată fiind mai ales (in)cultura politică generală a românului de azi. Observăm numai următoarele:
Mondialiștii au pierdut încă o luptă, dar nu se gândesc nicicum să renunțe la războiul lor împotriva voinței populare, a drepturilor umane reale, împotriva națiunilor, împotriva Creștinismului. E o realitate faptul că mondialiștii caută -din ce în ce mai disperat și mai obraznic- să impună eurocratismul fuzionist prin tot felul de subterfugii, care n-au nimic de-a face cu democratia reală. Ce scot acum impostorii eurocrați din mânecă? "Propuneri" precum: repetarea referendumului (după o vârtoasă campanie propagandistică care poate scoate majoritatea decisivă din
cele 53.4%
), punerea Irlandei pe o linie moartă (mai ales prin șantaj economic!), oferta unei "constituții" europene cu clauze speciale și "mai multe viteze" pentru Irlanda (Hăăă!!?? Pooooftim???!) ș.a.m.d.
UE-a sovietoidă își va da curând arama pe față, deoarece agenții ei arată clar că stăpânii din umbră nu vor nicicum să renunțe la agenda LOR ocultă, plutocrată, colectivistă, antidemocratică (a se vedea cazurile anterioare similare din Olanda și Franța). Spre onoarea lor, câțiva oficiali curajoși și civilizați, așa precum președintele ceh
Vaclav Klaus sau PM Regatului Unit, Gordon Brown, au numit un adevăr pe nume, declarând complotul tratatului constituțional ca fiind "mort". Limbricii noștri republicani au făcut față lungă și s-au maimuțărit prostește, ca de obicei; nu e ultima noutate că ăștia sunt și așa o umplutură tâmpă și coruptă, din orice unghi de privire de o valoare nerelevantă , așa că nu merită vreo altă mențiune în context. Pfffft!
Irlandezii nu au numai o superbă muzică, o gustoasă bere neagră, confecții fine din lână veritabilă, superbe orașe și sate, delicioase poduse lactate și câte și mai câte! Aceștia mai au și multă minte, împerecheată cu mult curaj (altfel nici n-ar fi supraviețuit în demnă independență, lângă pungașii britanici vecini!). Dar probabil că există o legătură strânsă între toate astea, între minte, curaj, acțiune, calitatea vieții... Aici o pagină mică și clară, a unui politician independent.Psssst! Hei tu! Da, TU! Vino-n coa'! Vrei unionism, democrație, drepturile omului? Atunci uite aici un text de Constituție tare! Uite cum se realizează astea cu adevărat în Constituția SUA!! (200806006)
06.2008 An de an, vă ținem la curent cu dinamica întâlnirilor oculte ale rețelei
Bilderberg, unde prezența presei este practic interzisă. Iată aici o listă cu participanții din acest an unde se pare că ar fi fost prezenți și agenți din România (de teapa lui Isărescu). Între timp, constatăm cu satisfacție faptul că unii români treziți s-au mai luminat, fiind în relativ bună cunoștință de cauză în
această chestiune. Adunătura Bilderbergerilor, acești făcători de președinți (ex. Clinton SUA), de regi, de miniștri (ex. Angela Merkel RFG) și războaie (ofensiva Irak 2003), de penurii (alimente) și curente de opinie (propaganda media centrală), a avut în acest an o singură mare temă: politica monetară, evident în context mondial și la scară epocală. Rezumat într-o frază, asta deoarece lucrurile deosebit de importante trebuiesc formulate concis,
plutocrația pune accent pe unificarea mondială, pe centralizarea bancară absolută și mai ales pe desființarea monedei fizice, adică "banul" să existe numai în versiunea volatilă electronică. Ce însemnă asta pentru noi?
Plutocrația anticreștină va fi singura care va decide asupra "valorii"
bunurilor și serviciilor, asupra muncii, asupra fluxului monetar și asupra procesului de acumulare, de "îmbogățire". Control și spoliere este numele jocului lor satanist de inspirație marxistă! Prin manipularea discreționară a dispozitvelor economice numite "inflație" și dobândă, plutocrații vor fi capabili a reintroduce controlul total, de tip socialist, asupra proprietăților noastre particulare. Pentru EI, este necesar ca noi, oamenii obișnuiți, să fim materialicește constant într-o situație precară, de totală dependință față de sistemul lor, așa că în curând nouă, oamenilor de rând, nu ne vor mai da pe mână bani reali, din cei de băgat în buzunare, ci vor introduce un sistem sclavagist de "remunerație" unitară cibernetică, controlat și manipulat al gusto numai de de către EI.
Sclavagismul plutocrat la scară mondială controlat de clanurile sataniste Rothschild, Morgan, Rockefeller, Oppenheimer, ș.a. tocmai a făcut un pas mai aproape de noi, amenințându-ne cultura și civilizația noastră actuală, căci dacă voi dormiți duși, EI nu-și permit însă acest lux.
Rezistați condiționării și manipulării! Puneți aici stop lăturilor din mediile republicane! Numai media alternativă, care-și dovedește independența veritabilă prin diversitatea surselor și mai ales prin lipsa intereselor pecuniare, este remediul împotriva descreștinării și intoxicării zilnice.
N.B. Internetul e ultrarapid dar foarte efemer! Linkurile sunt funcționale la data publicării lor, dar după unele zile, unele legături pot deveni "eroare 404", asta datorită schimbării sau ștergerii conținuturilor de pe serverele exterioare, un lucru care nu depinde de noi. Antidot? Treceți mai des pe aici i sau cautati în GOOGLE-sau alte motoare- cuvintele cheie ale temei. Undeva rămân mereu resturi utile de informație (cache-uri, copii particulare, biblioteci virtuale, etc.)
Publicitate
Uniune DA, Fuziune NU!
Citate memorabile:
"The powers of financial capitalism had another far reaching aim, nothing less than to create a world system of financial control in private hands able to dominate the political system of each country and the economy of the world as a whole.
This system was to be controlled in a feudalist fashion by the central banks of the world acting in concert, by secret agreements, arrived at in frequent private meetings and conferences.
The apex of the system was the Bank for International
Settlements in Basle, Switzerland, a private bank owned and controlled by the worlds' central banks which were themselves private corporations.
The growth of financial capitalism made possible a centralization of
world economic control and use of this power for the direct benefit of financiers and the indirect injury of all other economic groups."
- Profesoara Carroll Quigley al Georgetown University, în cartea ei "Tragedy and
Hope: A History of The World in Our Time" 1966
++++++++++++++++++
"The world is witnessing a terrible human rights crime in Gaza, where a million and a half human beings are being imprisoned with almost no access to the outside world. An entire population is being brutally punished.
This gross mistreatment of the Palestinians in Gaza was escalated dramatically by Israel, with United States backing, after political candidates representing Hamas won a majority of seats in the Palestinian Authority parliament in 2006. The election was unanimously judged to be honest and fair by all international observers."
- Jimmy Carter, fostul președinte SUA, în The Guardian 08.05. 2008
++++++++++++++++++
"
Toate marile momente ale practicii sociale de după 1965 au fost rodul nu al unui pragmatism îngust, supus conjuncturii, ci al unei viziuni profunde asupra realității naționale și internaționale. O viziune in care se regăsesc dialectic indrăzneața prospectare a faptelor si respectarea principiilor fundamentale ale conceptiei revolutionare."
- Ion Tweety Cristoiu -hăznarul de serviciu al tipăriturilor și televiziunilor republicane de azi- într-un jalnic omagiu jurnalistic sicofant, către dictatorul Nicolae Ceaușescu, publicat în
Romania Literară
12.05.1988. Stilul stufos în versiunea limbii de lemn.
++++++++++++++++++
Publicație creștină românească, nonprofit și necenzurată. Nonprofit and uncenzored Christian Romanian publication.
C Copyright 1996-2008 Curierul Conservator red. Laurentiu M. Gommel. Materiale pot fi liber publicate, cu mențiunea sursei.
Contact și/sau materialele Dv. la email: