Mesajul MS Regelui Mihai I cu prilejul Anului Nou 2008
Români,
După primul an în Uniunea Europeană, se poate spune că democrația și libertățile au locul lor stabil în societatea românească. Știu că sunt rămâneri în urmă în sănătate și educație, în condițiile de viață ale oamenilor în vârstă și că există motive de dezamăgire. Dar economia continuă să crească și să se elibereze de trecut, politica are dinamism, iar în Legislativul european avem, pentru prima oară, reprezentanți aleși.
Țara noastră a intrat în familia demnă a națiunilor libere. De aici încolo putem să începem să facem diferența între prosperitate și identitate, între libertăți și îndatoriri, între exercițiul politic și respectarea valorilor fundamentale. Oamenii publici trebuie să-și servească instituția, nu să se servească de ea. Ne trebuiesc instituții solide, îndreptate către viitor.
România are nevoie să-și dăltuiască o Constituție europeană care să dea un rol limpede, neechivoc și complementar instituțiilor Statului. Este o chestiune de onoare, de respect pentru tradițiile noastre și pentru democrație. Astfel se poate desăvârși construcția economică și socială a țării noastre.
Națiunea, ca și ființa umană, are personalitate și fior. România, aidoma fiecăruia dintre noi, are povestea ei, adânc pătrunsă de trecut și de destin. Țara noastră va avea un loc în sistemul internațional dacă va ști să respecte democrația, cultivându-și instinctul binelui național.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Mihai R
Castelul Săvârșin, 26 decembrie 2007
Mesajul MS Regelui Mihai I cu prilejul celei de a III-a Adunări Ecumenice Europene de la Sibiu/România
Începând din secolul al XIX-lea, Biserica și regalitatea au parcurs un drum comun, alături de poporul român. Autocefalia, care a venit la patru ani după ce regele Carol I a declarat România stat independent și suveran, ca și patriarhatul, consfințit la trei ani după încoronarea de la Alba-Iulia a bunicilor mei, Ferdinand și Maria, sunt momente vitale ale destinului nostru. Carol I și Ferdinand erau catolici, iar Maria protestantă. Aceasta nu i-a împiedicat să scrie cea mai însemnată pagină din istoria modernă a României, informează Biroul de Presă al Casei Regale.
Biserica Ortodoxă Română a traversat în ultimul secol, alături de națiune și de instituțiile ei fundamentale, un drum greu. A fost un timp pe care l-am cunoscut bine, fiind martorul lui direct. Cei cinci patriarhi români, al căror contemporan am fost, reprezintă lideri importanți ai României. Miron, Nicodim, Justinian, Justin și Teoctist au avut destine complicate, au trecut prin greutăți, nedreptăți și situații imposibile, ca întreaga națiune română și ca întreg continentul. De aici izvorăște ecumenismul pe care îl găzduim cu bucurie și cu mândrie la Sibiu, în anul 2007: din pătimirile noastre comune, pe continentul european, în ultima sută de ani. Deși despărțiți pentru o jumătate de secol de Cortina de Fier, cu toții am cunoscut sălbăticia, nerușinarea, abuzul, minciuna și fărădelegea.
Astăzi, lumea transatlantică se bucură de binefacerile unui sistem care împletește prosperitatea cu libertățile și democrația. Sunt bunuri de preț, care aduc stabilitate, progres și conectare. Dar, pentru ca inteligența să devină înțelepciune, pentru ca stabilitatea să devină statornicie, pentru ca echilibrul să devină durabil este nevoie, în completare, de alte valori binecuvântate: generozitatea, responsabilitatea, loialitatea și credința. Fără aceste valori, nescrise în vreo constituție, nu poate exista viitor demn pentru Europa. Lumea de astăzi are nevoie de instituții dătătoare de mândrie, care să inspire morală, încredere și bun-simț.
Biserica Ortodoxă Română are în continuare un loc unic și fundamental în societatea românească. Nevoia românilor să se întâlnească în instituția Bisericii este hrănită de continua ei existență de secole. Mai ales în acest colț de lume tradiția și continuitatea sunt bunuri de preț, iar în anumite momente istorice - singurele bunuri pe care putem conta.
Legătura dintre Biserică și regalitate este deasupra cuvintelor, așezată undeva sus, alături de soarta noastră. Nicio altă instituție nu este mai aproape de Biserică, așa cum este instituția Coroanei. Sunt bucuros că Adunarea Europeană Ecumenică are loc la Sibiu, în toamna acestui an. Este momentul de început instituțional european al României și momentul unui nou început pentru Biserica noastră, care va avea curând un nou păstor. Fie ca această clipă să fie inspirată, iar energiile vitale ale continentului să fie izvorul binelui și al armoniei!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Majestatea Sa Regele Mihai I
04.09.2007 Sibiu România |
Mesajul Majestatii Sale Regele Mihai I cu ocazia Anului Nou 2007
Romani, am trait un an important pentru stabilitatea Romaniei, plin de evenimente si de neprevazut, dar plin de intelesuri pentru viitorul democratic si liber al tarii noastre. Stiu ca pentru sute de mii dintre voi acest an a fost greu, cu neajunsuri si dificultati si ca intotdeauna, rezultatele bune pe care le-a obtinut tara noastra vor lua timp pana a le simti in viata de zi de zi. Dar nu trebuie sa uitam ca ceea ce implinim la 1 ianuarie 2007 reprezinta un mare pas inainte.
In vremea in care am avut privilegiul de a conduce natiunea noastra, mai mult de sase decenii in urma, visul nostru era sa devenim un partener egal intr-o Europa stabila, prospera si sigura, independenti in casa noastra, dar strans legati de toti prietenii nostri europeni in ce priveste prosperitatea si securitatea. Pentru prima oara in sase decenii, acest vis care ni s-a parut aproape toata viata departe a devenit realitate. Multe ne mai raman de facut, insa trebuie sa ne felicitam cu totii pentru ceea ce am implinit in acest an, fiindca nu este meritul unui singur om, nici al unui partid politic, ci al intregii natiuni.
Casa Regala este o intrupare a vocatiei europene a Romaniei, a traditiilor stabilitatii si continuitatii natiunii. Anul care trece a adus aniversarea rotunda a catorva evenimente, izvorate in mod egal din vointa nationala si din vocatia europeana a Romaniei: 140 de ani de la venirea pe Tronul Romaniei a domnitorului Carol I, proclamat principe suveran in ziua de 10 mai 1866, 125 de ani de la proclamarea Regatului Romaniei, sub sceptrul Regelui Carol I, la 10 mai 1881 si 100 de ani de la cea mai elocventa si pragmatica expresie europeana a unei Romanii moderne, Expozitia Nationala Romana.
Va multumesc ca in numar atat de mare v-ati amintit si ati onorat asa cum se cuvine aceste fapte fundamentale din istoria noastra moderna. Privind catre Anul Nou, nu trebuie sa-i uitam pe fratii si surorile noastre din Moldova vecina, nici pe romanii aflati pe meleagurile din apropierea noastra. Romani, fie ca anul 2007 sa aduca sanatate si fericire in casele voastre si mai multa generozitate si gesturi responsabile celor care decid politic soarta unui popor intreg.
In anul care a trecut, familia mea a muncit din greu pentru binele tarii noastre. Vom continua sa facem acest lucru pana la sfarsitul vietii, cu intelegerea ca aceasta nu este numai o datorie, ci si o profesie.
Va doresc tuturor un An Nou fericit si va cer sa va alaturati mie si familiei mele intr-o rugaciune pentru o Romanie stabila, prospera si unita in anul 2007. Incepand de la 1 ianuarie, Romania are nevoie de loialitate.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
România, Castelul Savarsin, Județul Arad
Mesajul Majestatii Sale Regele Mihai I cu ocazia Anului Nou 2006
Romani,
Am trait un an incarcat de evenimente - unele tragice, altele fericite, un
an in care zbaterile lumii s-au simtit mai mult decat altadata. Multe lucruri
s-au schimbat in Europa si pe glob. Romania a fost, parca mai mult decat
oricand, strans legata de destinele tarilor civilizate ale pamantului.
Lumea a pierdut un om binecuvantat de Dumnezeu cu calitati rare pentru timpurile acestea, un luptator cu forta de simbol, Papa Ioan Paul al II-lea. In tara, am trecut prin momente grele, inundatiile lovind viata a sute de familii din Banat, Moldova, Transilvania sau sudul Romaniei. Primavara a adus si momente fericite atat pentru noi cat si pentru generoasa extindere europeana.
Am semnat impreuna cu vecinii bulgari Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana, penultimul pas inainte de intrarea noastra in familia demna a natiunilor libere.
Pentru Familia Regala Romana anul 2006 aduce aniversari rotunde, cu semnificatii nationale: 140 ani de cand, prin Carol I, s-au pus bazele Familiei mele si 125 de ani de cand tara noastra a luat numele de Romania si s-a asezat pe harta Europei ca tara suverana. In 1866, principele Carol venea sa intareasca legaturile europene ale tarii noastre si astazi, lucrurile stau cam la fel: Familia Regala participa, clipa de clipa, la devenirea europeana a Romaniei, cu sprijinul poporului, cu eforturi si prin merite. Daca monarhia romana din secolul XIX propunea un model institutional avansat, Romania se indreapta acum catre cel mai avansat sistem suprastatal si are drept punct de referinta si sprijin regalitatea.
Romani,
Fie ca 2006 sa aduca sanatate si fericire in casele voastre si mai multe
ganduri generoase si inspirate celor care decid politic soarta unui popor
intreg. Eu si familia mea suntem si vom ramane alaturi de voi in momentele
dificile, ca si in momente de sarbatoare si nadajduim sa ne bucuram impreuna de clipele de mandrie nationala ce vor veni.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Mesajul Majestatii Sale Regele Mihai I cu ocazia Anului Nou 2003
Români,
M-am adresat voua timp de mai multe decenii, fie din România, fie din exil.
Spre regretul meu, mesajele mele erau adesea pline de pesimism. Tara noastra era fie in razboi, fie suferind de o oribila dictatura. Si, chiar si dupa
ce dictatura a cazut, problemele noastre au ramas enorme, adesea de nerezolvat. Totusi, va vorbesc acum cu optimism. Problemele noastre nu s-au dus, dar începem sa vedem, în fine, solutiile lor viitoare.
Desigur, invitatia pe care NATO a adresat-o tarii noastre va avea un efect
imediat mic asupra starii economiei noastre, si asupra dificultatilor de
zi cu zi pe care atât de multi dintre voi le aveti in fata. Cu toate acestea,
este important sa ne amintim cât de semnificativ este acest gest al NATO.
Pentru mai mult de o suta de ani, Occidentul s-a uitat la regiunea noastra
mai mult ca la o boala, decât ca la o parte a Europei. Ni s-au oferit mai
multe asa-numite parteneriate, dar niciodata calitatea de membru deplin in
institutii care aparau securitatea si prosperitatea continentului. Si soarta
noastra a fost decisa de marile puteri, adeseori cu minima consultare a noastra insine.
Toate acestea s-au terminat acum: Europa accepta astazi ca suntem parte din aceeasi familie, cu aceleasi drepturi si obligatii. Este dreptul nostru nu
numai sa fim consultati, dar , de fapt, sa luam parte in croirea viitorului
continentului. Si, desi ramane datoria noastra sa ne aparam pe noi insine
si pe aliatii nostri, este si datoria Europei intregi, si a Americii de Nord,
sa ne vina in ajutor in vremuri de nevoie. Generatia tânara va privi, curând, aceste aranjamente ca pe ceva natural. Dar voi veti intelege ca, pentru cineva ca mine, care a trebuit sa lupt pentru drepturile si libertatile României in fata celor mai atroce dictaturi pe care istoria le-a inventat, anul acesta a fost implinirea multor visuri.
Multe mai trebuie sa fie facute, anul care vine, in reforma armatei noastre.
Dar, vazând barbatii si femeile Armatei Române si având marele privilegiu
sa-i comand in trecut, am toata increderea ca ei se vor prezenta cu profesionalism si cu determinare in NATO. Problemele securitatii noastre nationale nu sunt toate rezolvate. Dar putem fi increzatori ca, niciodata de acum incolo, nu vom mai fi singuri.
Nadajduiesc foarte mult ca vom fi capabili sa evitam un razboi in Irak.
Insa, daca dictatorii irakieni continua sa sfideze vointa comunitatii internationale, vom trebui sa fim gata sa contribuim in orice fel ni s-ar cere. Nu cautam conflict cu nici o tara. Dar am intrat intr-o legatura stransa cu restul Europei si cu America de Nord. Daca le cerem protectia, atunci aliatii nostri au dreptul si ei sa astepte contributia noastra.
Români,
Stiu ca pentru foarte multi dintre voi viata nu s-a imbunatatit in acest
an. Si stiu ca sunteti infuriati pentru nivelul inca mare de coruptie, de
cresterea inca inceata a economiei noastre. Nici una din problemele acestea nu vor fi rezolvate peste noapte. Dar, inca odata, ramân optimist. Uniunea Europeana se va deschide pentru noi in 2007. Investitorii straini, care poate au ezitat in trecut sa vina, stiu acum ca România va fi parte dintr-o mai mare arie economica europeana. Totodata, ei stiu ca România va ramane membru deplin al unei mari comunitati occidentale, care impartaseste aceleasi valori democratice.
Am facut un legamânt, ca voi continua sa muncesc pentru beneficiul vostru
al tuturor. Si este, pentru mine, o mare satisfactie sa vad ca membrii Familiei mele isi dedica tot timpul lor aceluiasi efort. Nici unul dintre noi, nici
eu, nici Familia mea, nici guvernul, nu poate sa faca miracole. Dar împreuna
putem fi siguri ca mergem in aceeasi directie. Anul acesta, pentru prima
oara dupa ce dictatura comunista a cazut, am realizat ca procesul este ireversibil si ca rolul României in lume este asigurat.
Deci, va rog sa priviti catre Noul An cu incredere. Avem dreptul sa sarbatorim împlinirile noastre, împlinirile tuturor românilor, indiferent de vederile lor politice, vârste sau ocupatii. Dar avem si datoria sa ne unim în raspunderile pe care le avem in fata. Cel mai mare dusman al României sunt diviziunile interne. Si cel mai mare prieten al României ramâne întreaga noastra natiune.
Sarbatori fericite si la multi ani !
| H.M. King Michael I of Romania: The Speech from 19. March 2002 about NATO and Romania |
Ladies and Gentlemen,
Five years ago, during our first effort to join NATO, the weekly Catavencu published one of its traditional photo-montages on the front page. It showed me and my family sitting in a trench hiding from fire, while throwing grenades at the outside enemies. The headline was if I remember correctly that the battle for NATO had begun. I still find the cartoon amusing today, and so does all my family. But, as so often with Catavencu, there was a more serious message behind the humour. Our efforts to join the North Atlantic Alliance are not a battle in a traditional sense, but a political struggle nevertheless. They are being conducted by a family the entire Romanian family. And yes very often we are quite good at throwing grenades, usually at ourselves!
I wanted to address you today because I think that both you and our entire Romanian family need to know the reasons behind my renewed effort. I do not consider the work I put on the NATO question five years ago as a failure. True, we were not invited to join the Alliance at Madrid in 1997. But we made it clear to all our partners that we are serious about the issue, and that we are determined to join the Alliance which has provided security on the European continent, the only military structure which ties Europe formally, by treaty, with the US. I am, however, more than happy to admit two mistakes which I made at the time. Immediately after the
Madrid decision was taken, I did not believe that NATO would consider another enlargement for many years. I was wrong: five years after Madrid, this is precisely what the Alliance is planning to do. Secondly, I feared at the time that our inability to join NATO would create a mood of despondency in the country, and a lack of encouragement for further military reforms. Luckily, I was wrong yet again. We supported the war in Kosovo despite our reservations about Nato's strategy at that time. We helped with the operations in both Kosovo and Bosnia. We continued the military reforms, despite the pain which they created. We were one of the first countries to pledge support for the US war against terrorism. And today, as we speak, our soldiers are not
only working with NATO troops in the Balkans, but also with the global coalition fighting terrorists in Afghanistan. As our politicians have said recently, in every crisis we acted as an ally,
as though we were already part of NATO.
I have no doubt that this was the correct approach. For membership in NATO is not only a matter of compatible equipment or similar military procedures; at the end of the day, the most important criteria is that of a devotion to the same values, an instinctive belief in the community of Atlantic nations. When I shall face foreign leaders in the months to come, my conscience will be clear: I believe we have done what needed to be done, and we have done it for our own interest, as well as the good of a democratic, peaceful Europe.
Ladies and Gentlemen,
I do not see my mission as that of propaganda, at least not in the traditional meaning of this concept. I have no intention of painting a rosy picture just because this looks nice overseas. We should have the courage to admit that much more needs to be done in our country in the years to come. Our economy must continue to grow, not only in order to ensure our internal stability, but also in order to allow us to create modern, mobile armed forces of the kind which will be useful for the Alliance. We have to do much more to eliminate corruption. And, yes, we have to raise the quality of our soldiers and officers. There is no point in us denying that in these areas we still need to improve, partly because the Alliance knows our problems only too well, and partly because we will be cheating ourselves if we do not recognise our problems. But my argument will be that all these efforts will be accomplished more quickly and more effectively if we join NATO. The powerful message which this will give to international investors can help our economic reconstruction. And the daily contact with officers and military planners from other countries will improve the quality of the decision-making within our armed forces. Seen from this perspective, I see nothing wrong if, at the summit in Prague later this year, Romania is formally invited to join, but it is being given specific conditions which it must still fulfil before it becomes a full member. Provided that these conditions are achievable, and provided that they are clear, we will stand ready to accomplish them. Nor should we be engaged in a fruitless competition with other candidate countries. Only recently, I have met with Prime Minister Simeon of Bulgaria, my good cousin and our good
neighbour. I was happy to see that both the Bulgarian and our Government are united in their approach to NATO. Our application to NATO remains a national one, but our interests are almost identical. Both of us have done much to contribute to regional stability. And both of us, together with Slovenia, Slovakia and the three Baltic countries, can do much more to contribute to
the security of the entire continent. All these candidate countries are keen to contribute to a future Alliance. NATO will clearly grow bigger. But there is no reason why NATO should suffer as a result. In my speeches overseas I will try to suggest possible reforms which the Alliance itself could undertake, in order to make sure that it will continue to make speedy and efficient decisions, despite a greater number of member states. A bigger Alliance can also be a better alliance that will be my message.
Ladies and Gentlemen,
I have heard it being said, and often by you, members of the media, that my mission is to promote Romania's case before Europe's royal families. I do not see it like this. While I look forward to meeting with my cousins whenever possible, my mission is to persuade public opinion in the Alliance's capitals. My work is therefore complimentary to that which is undertaken by you all.
I cannot invent a Romania that does not exist. But what I will do is to point out that, on the issue of NATO membership, there is almost a national consensus in our country. And, ultimately, I will also point at myself. God has given me the privilege to be at the head of this country in some of the most terrible times in its existence. Defending the interests of the
country remains for me both an honour and a duty which I shall never give up, as long as I live. I was the head of this country when the European continent was divided into spheres of influence. I shall not rest until I see this division finally erased.And, above all, I have an obligation to my ancestors. Some people measure their happiness and suffering by days, weeks or months. My way is to measure by decades and centuries. My duty towards Carol and Ferdinand of Romania is to serve my country, at any time, in any circumstance and in any way. When I
became King, seventy five years ago, no Romanian politician of today was yet born. You will therefore understand that my contribution to Romania of today is not due to political circumstances; It is the result of a profound consideration of the past and of a generous vision for the future.
We are in a building which was deliberately constructed by the communist dictatorship, as a faithful copy of the Stalinist architecture in Moscow. Not so long ago, outside this building there used to be a statue of Lenin. This building is now occupied by a free press, while outside, instead of Lenin there is a national flag. The symbolism seems to me perfect. It is from this
building that I embark on my mission with confidence. And with the hope that, by the end of this year, a decision will be taken in Prague another former communist capital to end, finally, the division of our continent!
King Michael I of Romania
Mesajul Majestatii Sale Regelui Mihai I
cu ocazia redeschiderii Muzeului de Arta din Palatul Regal 2001
Se spune de multe ori ca arta cuprinde istoria unei natiuni si este oglinda
culturii si civilizatiei unui popor. Aceasta afirmatie, desi des folosita, este
valabila în mod special astazi, nu numai în ce priveste operele de arta oferite din nou publicului, dar si în ce priveste locul unde ele sunt gazduite.
Palatul Regal a fost si ramâne inima natiunii noastre. Regele Carol I l-a
înobilat cu simbolul independentei noastre nationale, ca monument al
suveranitatii noastre. Aici si-au prezentat scrisorile de acreditare primii
ambasadori, în fata sefului unui stat de curând renascut, încrezator în propria-i identitate. Tot aici Bunicul meu, Regele Ferdinand, s-a întors în fruntea fortelor armate victorioase, dupa unirea tarii la sfârsitul primului razboi mondial.
Din acest palat am realizat aderarea României la cauza aliatilor în cel de-al doilea razboi mondial. În piata din fata Palatului au demonstrat studentii contra regimului care ne-a fost impus de catre Uniunea Sovietica. Si, ca o repetare a istoriei, tot în fata acestui Palat, revolutia anticomunista din 1989 a ajuns la apogeu. Cladirea aceasta nu apartine unei familii; ea a apartinut întotdeauna întregii natiuni. Când nazistii au vrut sa ne loveasca pe noi toti, au început prin a bombarda acest Palat. Si când comunistii au vrut sa mentina disctaura lor, eu au deschis foc tot împotriva acestui Palat.
Desi nu pot sa fiu cu voi astazi, vreau sa felicit pe toti cei care au muncit asa de serios pentru a reface colectia de arta expusa la Palat si pe toti cei care au pastrat cladirea si istoria ei. Fiecare dintre artistii reprezentati în acesta colectie au luat parte într-un fel la renasterea culturii române. Ei sunt un exemplu de cât de bogata a fost natiunea noastra si cât de prospera si de creativa ar putea fi daca noi ne armonizam energiile si ramânem uniti.
Sper sa vizitez expozitia cât de curând posibil. Doresc succes realizatorilor
evenimentului de azi si sfatuiesc românii sa viziteze acest loc cât de des posibil. Fiindca el este nu numai un templu al culturii noastre, ci si un monument al istoriei noastre.
Elveția, Versoix, 10 martie 2001.
Mesajul Majestatii Sale Regele Mihai I cu ocazia Anului Nou 2001
Romani,
Se implinesc saizeci de ani de cand Providenta mi-a dat raspunderea de a va sluji. De-a lungul acestor multi ani ne-a fost dat sa traim un razboi
mondial, o ocupatie sovietica deghizata in eliberare, falsificarea culturii
siistoriei noastre si una din cele mai rele dictaturi comuniste pe care le-a
cunoscut Europa. Dar ne-a fost dat satraim si caderea acestei dictaturi
comuniste si primele incercari, la sfarsitul secolului al XX-lea, de a ne
reface viata noastra democratica, normala. Oriunde m-am aflat si oricare au fost imprejurarile, am incercat sa ma adresez voua in aceasta zi de la
cumpana dintre ani. Nu v-am spus niciodata cum sa votati, nici in ce partid
politic sa va inscrieti, nici cum sa va vedeti de viata voastra particulara.
Dar nici nu m-am oprit vreodata din lupta pentru interesele nationale si
pentru anumite principii democratice. Prin anii '40, puterile occidentale
mi-au spus ca ar trebui sa accept ca inevitabila ocupatia sovietica. Am
refuzat. In timpul unei vizite in Vest, in 1947, mi s-a spus ca e prea
periculos sa ma intorc in Romania. Am refuzat acest sfat si m-am intors
acasa, pentru a fi cu voi cat mai mult posibil. In timpul anilor lungi de
exil am fost, de asemenea, sfatuit sa uit de Romania si sa-mi concentrez
eforturile pentru a-mi cladi o viata imbelsugata in Occident. Nu am luat in
seama nici acest sfat. Cand Ceausescu era comunistul favorit in Vest, mi s-a spus ca opozitia mea fata de regimul lui devenise suparatoare. Suparatoare sau nu, opozitia mea a continuat. In fine, in ultimii zece ani am fost sfatuit in mod frecvent sa sustin un partid sau altul, sa incurajez un
politician sau altul si chiar sa devin candidat in alegerile prezidentiale.
Cei care mi-au facut asemenea propuneri nu aveau si nu au nici acum idee
despre ce trebuie sa fie un monarh constitutional si nici despre cum vad eu
raspunderile mele fata de voi. Nu am sustinut niciodata un partid sau altul.
Nu am impartit niciodata romanii in asa-zisi patrioti si asa-zisi tradatori,
in cetateni buni si rai, in monarhisti si comunisti.Bineinteles ca exista o
diferenta intre cei care au sustinut dictatura comunista si cei care si-au
pus viata in primejdie ca sa apere principiile democratice. Nu am sa uit
niciodata personalitati ca Iuliu Maniu sau Corneliu Coposu, nici pe
nenumaratii intelectuali, tarani, studenti, ofiteri si soldati care au
preferat moartea sau ani multi in temnite decat sa colaboreze cu regimul
comunist. Dar datoria noastra astazi este sa privim catre viitor, sa fim
siguri ca sacrificiul lor nu a fost in zadar si ca Romania incepe un nou
secol cu perspective mai bune.
Romani,
Am trecut prin multe incercari in trecut. In secolul al XIX-lea erau unii
care se indoiau ca noi puteam fi o tara. Un secol mai tarziu, chestiunea era
daca puteam ramane independenti si daca puteam uni pe toti romanii intr-un singur stat. De-a lungul veacurilor am avut de luptat cu nu mai putin de
patru imperii. Si am supravietuit tuturor. Deci, daca simtiti o anume
descurajare astazi, va cer sa va amintiti cat de multe am realizat noi in
trecut si sa va ganditi cat de multe putem noi implini daca ramanem
determinati si uniti. Cu toate cele bune pe care le-am realizat, de-a lungul
existentei noastre nationale am depins de puteri din afara; tot timpul a
trebuit sa ne cerem drepturile si sa luptam pentru ele. Astazi suntem,
totusi, in alta pozitie. La o intalnire la nivel inalt la Nisa, luna
aceasta, Uniunea Europeana a repetat ca este gata sa includa Romania ca
membru cu drepturi depline si sa acorde Romaniei dreptul de a vota in cadrul Uniunii. Avem acum garantata in Europa o influenta pe masura noastra teritoriala si proportionala cu volumul populatiei. Prin urmare, vom fi in masura sa influentam drumul viitor al Europei. Nu vom fi numai consultati, ci vom lua parte la toate deciziile. Deci, ori devenim un membru deplin si egal al familiei europene, ori ramanem izolati intr-un colt de continent.
Este o alegere pe care trebuie sa o facem noi insine. Fiindca a fi membru al
familiei europene a natiunilor nu inseamna numai drepturi, ci si obligatii.
Nu vom merge nicaieri daca vom incepe sa incurajam ura etnica sau daca-i
acuzam pe straini pentru propriile noastre probleme. Strainii nu sunt
raspunzatori pentru coruptia de la noi, pentru distrugerea vietii noastre si
a istoriei noastre, pentru reforma economica prost aplicata sau pentru
ingrozitoarele conditii pe care multi dintre romani le suporta. Toate aceste
faradelegi au fost comise de politicienii nostri, care se pretind cu totii
buni romani. Unii dintre ei au facut-o fiindca nu puteau mai mult,fiindca
erau prizonierii unei ideologii criminale. Altii au facut-o din
incompetenta. Dar rezultatul este acelasi: sursa acestor boli este in noi.
Si sursa salvarii noastre se afla tot in noi.
Romani ,
Am facut un legamant in fata voastra acum saizeci de ani. Este un legamant format din putine cuvinte: am promis sa-mi leg viata, scurta sau lunga, de apararea intereselor voastre, de independenta si prosperitatea Natiunii noastre.
Desi in ultimul deceniu am fost impiedicat sistematic sa-mi tin
legamantul, am incercat sa-l respect cat am putut mai bine si voi continua
sa o fac si in viitor. Acum, cand sarbatorim scurgerea celui de-al doilea
mileniu de la nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, vreau sa reafirm
acest legamant, in numele meu si al Familiei mele. Ramanem in slujba
voastra, in toate timpurile.
Vom face tot ce este in puterile noastre pentru a sustine interesele nationale. Vom sustine orice om politic, indiferent de
inclinatia lui ideologica, atata vreme cat el sau ea va ramane angajat in
respectarea drepturilor omului si a libertatilor individuale, in eliminarea
coruptiei, in protejarea tuturor romanilor, indiferent de afiliatia lor
etnica, in reformarea economiei si in restaurarea dreptului de proprietate,
in integrarea Romaniei in familia europeana a natiunilor. Dar orice om
politic care se indeparteaza de la aceste principii va avea opunerea noastra implacabila. Chem pe toti romanii sa ni se alature in aceasta lupta in anii care vin.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Cuvântarea MS Regelui Mihai din 21 decembrie 1999 (10 ani de la căderea bolșevismului în România n.r.)
Doamnelor si domnilor
Se împlinește un deceniu de la caderea comunismului in Tara noastra. Familia mea si cu mine tocmai ne-am intors de la Timisoara, unde ne-am inchinat pentru cei care au cazut in Decembrie 1989. Sunt deplin constient de indoielile, dificultatile si nereusitele de atunci incoace. Dar poate ar merita sa amintim unele impliniri. In 1989, expertii internationali erau de parere ca romanilor le place dictatura, ca ei nu ar face niciodata nimic pentru a-l inlatura pe Ceausescu: "mamaliga nu explodeaza" era zicala favorita in acel moment. Noi stim acum altceva: ca romanii iubesc libertatea tot atat de mult ca oricare alta natiune civilizata si ca valul de democratie care a strabatut Europa in 1989 ne-a strabatut si pe noi. Fiecare dintre voi are o amintire personala din acele zile clocotitoare. Amintirea mea - de la distanta exilului - este aceea a milioanelor de fete luminoase fluturand steagul fara simbolul comunismului. Cei care au sustinut ca revolutia a fost numai impotriva lui Ceausescu, nu a comunismului, ar trebui sa-si aminteasca aceasta imagine. Decembrie 1989 nu apartine catorva politicieni. Fructele acelui Decembrie apartin tuturor. Oamenii si-au dat viata in numele viitorului, pentru noi toti. Deci sa fim cu totii ceva mai plini de umilinta: adevaratul erou este Natiunea Romana. Am cunoscut - mai mult decat oricare - experienta trista a falsificarii istoriei. Nu ma gandesc la inventiile despre mine sau Familia mea, fiindca le cunosc prea bine. In ultima instanta, Carol I sau Ferdinand vor fi pomeniti ca mai buni romani decat Ana Pauker sau Gheorghiu-Dej. Dar ma opun categoric oricarui politician care isi aroga o responsabilitate speciala pentru Decembrie 1989.
Ultimii 10 ani
Doamnelor si domnilor, a privi catre trecut este o preocupare nobila. Dar a privi catre viitoreste o necesitate. Nu mai e nevoie sa va spun ca ultimii zece ani au fost un amestec de framantare si deziluzie, de speranta si deceptie. Primii ani dupa caderea comunismului, poporului i s-a spus ca se poate face reforma economica fara suferinta; am sfarsit cum e mai rau: si fara economie reformata si suferinzi. Uneori au fost folosite lozinci ieftine. Multe din problemele acestea au disparut, dar multe au ramas. Actuala randuire constitutionala nu functioneaza bine. Va rog sa nu "fugiti" din aceasta camera si sa transmiteti ca am cerut revizuirea Constitutiei: nu fac altceva decat sa atrag atentia asupra lacunelor ei. Desigur, e usor de spus ca avem nevoie de politicieni mai buni, mai capabili, avem nevoie, asa cum are nevoie orice democratie. Dar acesti politicieni trebuie sa se bizuie pe o structura care functioneaza, pe institutii ale Statului care sa poata lucra. Nu trebuie sa fii monarhist ca sa intelegi ca nu e nici o deosebire de putere intre cele doua Camere ale Parlamentului, ca uneori e greu sa treci o lege fara "ordonanta de urgenta", ca ministerele nu stiu ce trebuie sa faca si ca o mare parte a timpului este pierduta in lupte personale dintre diferiti politicieni. Privatizarea ba se misca, ba se opreste, investitorii straini se tem sa vina, inflatia continua, restituirea proprietatilor este blocata. Nu ma indoiesc de intentiile clasei politice. Dar ma indoiesc de abilitatea ordinii politice actuale de a aduce prosperitatea si stabilitatea de care avem nevoie.
Despre coruptie (n.r.)
Nu critic nici un politician in particular. Si aceasta nu din delicatete, cum au spus unii, nici din bunatate, nici din indiferenta. Nu o fac pentru ca nu aceasta este menirea mea. La urma urmei, toti verii mei, Regii din Europa, sunt in situatia de a convietui cu oricare dintre partidele care castiga alegerile. Asa ca eu nu ravnesc locul nimanui. Dar eu trebuie sa ma impotrivesc categoric la orice situatie care ameninta binele Natiunii. Eu nu cer sa avem grija de tinerii nostri si de batranii nostri din motive electorale sau fiindca fac parte dintr-un program politic, ci fiindca vreau binele lor. Situatia copiilor si a batranilor este pur si simplu inacceptabila. Nu cer inapoi bunurile mele furate pentru ca vreau o viata de lux, ci fiindca e drept ca hotia sa fie oprita, si nu incurajata. Fiecare om are dreptul sa stea in Tara lui, in casa parintilor si bunicilor lor si sa nu-i fie frica de ziua de maine. Romanii trebuie sa stie ca stau intr-o tara in care hotii nu au ce cauta. Toate acestea le spun in numele dreptatii, si nu din interese electorale. Trebuie sa ne gandim la adevar, si nu la avantajul politic Stiu foarte bine ca trecerea de la un sistem totalitar si aberant la democratie este foarte grea si cere multa intelegere si toleranta. Dar a ierta nu inseamna a uita. Noi trebuie sa ne gandim la Adevar, si nu la avantajul politic. Scopul unui partid politic nu este atins cand intruneste majoritatea voturilor, ci cand isi indeplineste promisiunile fata de Natiune. Multi dintre cei care ma ascultati acum, ca si multi din cei care vor citi cuvintele acestea in ziare, ati trecut pragul casei mele si stiti cum traiesc eu de cincizeci si doi de ani de zile. Felul acesta de a trai nu se datoreaza numai lipsurilor materiale, ci si felului in care suntem educati in Familia noastra. Asa am invatat de la mama mea, Regina Elena, si de la bunicii mei, Ferdinand si Maria. Asa au invatat si copiii nostri, si nepotii nostri. Coroana Romana este o mandrie pentru istoria nationala. De ce unii striga impotriva ei, iar altii se ascund din calea ei? Eu am timp sa astept acest raspuns. Nu ma grabesc, fiindca nu ma asteapta patru ani de mandat. Iar cand eu nu voi mai fi, urmasii mei vor astepta raspunsul. Iar celor care spun ca institutia pe care o reprezint este depasita, as vrea sa-i intreb: ati vazut vreo monarhie europeana in care oamenii mor de foame, nu au caldura sau li se confisca bunurile? Ati vazut vreun monarh acuzat de trafic de tigari? Vreau sa va spun clar, pentru a nu fi inteles gresit: sustin eforturile domnului Constantinescu pentru eliminarea coruptiei din Romania.
Declinul si instabilitatea (n.r.)
Ma doare sa vad ca romanii o duc rau, din ce in ce mai rau. Nu e drept ca un popor atat de talentat si harnic sa se zbata in lipsuri si tristete, nici o speranta in ziua de maine. Clasa politica e raspunzatoare de aceasta realitate, indiferent de cine este la putere. Iar eu trebuie sa iau o atitudine fata de nedreptati, fie ca sunt acasa sau in exil, fie ca le place unora sau nu ceea ce afirm. Critica mea e adresata direct intregului sistem, care prin felul in care e creat impiedica democratia. Acest sistem a fost conceput de oameni care au crezut ca nu trebuie sa pastram nimic din ceea ce Romania a avut inainte de comunism. Sunt foarte dezamagit de intreaga clasa politica, fiindca pare sa nu inteleaga ca a lucra inlauntrul acestui sistem este un exercitiu sortit esecului. Nu avem nevoie de o revolutie fara sfarsit. Marx si asociatii lui credeau in asta. Noi trebuie sa desavarsim Revolutia din 1989.
E adevarat ca ne-a cam ocolit norocul in acesti zece ani. Caderea comunismului a venit o data cu o criza economica in vest. Guvernele europene au fost atente la problemele lor si au ignorat schimbarile importante din Europa centrala. Au fost nu unul, ci trei razboaie in Balcani. Comunitatea internationala nu s-a interesat de romani. Totusi, prezicerile sumbre ale specialistilor occidentali au fost, din nou, eronate. Noi nu am izbucnit nici o violenta. Nu am fost inghititi de razboaiele din Balcani. Am suferit pierderi economice teribile ca urmare a acestor razboaie, dar am ramas loiali partenerilor din vest, fara sa primim nici o recompensa financiara. Nu am cazut in violente etnice. Nu am mers la razboi impotriva vecinilor nostri: unele din cele mai bune relatii militare pe care le avem acum sunt cu Ungaria, de exemplu. Toate aceste impliniri - care sunt reale - sunt in beneficiul tarii noastre, nu pentru a fi pe plac guvernelor straine. Avem dreptul sa asteptam recunoastere si, finalmente, am obtinut-o in aceasta luna. Ceea ce Uniunea Europeana a decis la Helsinki este un adevar istoric pentru prima oara de cand am devenit un stat independent, avem promisiunea solemna de a avea dreptul sa fim membru egal al acestei institutii continentale, fara obiectii sau limitari. Ca aceste promisiuni solemne sa devina realitate, este ceva ce in ultima instanta se afla in mainile noastre. Prin urmare, a intarzia orice avansare catre reforma politica si economica nu e numai o crima pentru cei care traiesc azi, dar si o crima pentru generatiile viitoare. Nu exista nimic care sa ne impiedice sa devenim membri egali ai familiei Natiunilor europene, nimic afara de noi insine. Anul viitor trebuie sa-i ajutati pe romani sa reflecteze asupra alegerii lor: viitorul sau o intoarcere catre un recent trecut nenorocit. Stiu ca, in cele din urma, toti romanii vor triumfa.
Doamnelor si domnilor, prima data ne-am intalnit in aceeasi componenta, acum doi ani, pentru a marca cincizeci de ani de la ceea ce unii numesc abdicarea mea, dar pe care eu prefer s-o numesc sfarsitul vocatiei istorice a Romaniei. V-am spus atunci ca am facut o promisiune solemna catre poporul nostru ca am sa il protejez si am sa sustin interesul lui, pe cat sta in puterile mele. Nimeni nu ma va opri sa respect acest legamant. Pentru mine nu este o chestiune de mandrie sau cautarea unui rang, ci o chestiune de onoare, aceasta calitate care e atat de rara in ziua de azi. Stiu ca fiica mea, Principesa Margareta, impartaseste aceste convingeri si aceeasi hotarare. Si stiu ca, in cele din urma, toti romanii vor triumfa. Acum, cand ne pregatim sa intram intr-un nou mileniu si incepem cel de-al treilea secol al existentei noastre independente, trebuie sa ne amintim ca am reusit sa invingem multe greutati in trecut, si sigur o vom face si de acum incolo. Va multumesc inca o data pentru prezenta voastra si va doresc "Craciun Fericit!".
(Titlurile apartin Curierului Conservator)
Mesajul de Anul Nou 30 decembrie 1997
Doamnelor si Domnilor,
În 1887 acum aproape o sutá zece ani, România era confruntatá cu primele sale serioase crize politice interne. Putem recunoaste usor astazi o parte din motive: Guvernul lui Bratianu era paralizat de diviziuni interne. Era o nevoie urgentá de a reforma agricultura. Liderii politici erau suspectati de coruptie si nepotism, opozitia ameninta cu retragerea din Parlament si existau acuzatii cá unii politicieni si jurnalisti lucrau pentru puterile stráine, în particular pentru Rusia. Unii dizidenti tineri spuneau cá Regele Carol I sustine guvernul lui Bratianu. Ei s-au grupat si împreuna au lansat un slogan: "Capul statului va trebui sa SE plece, sau SA plece"! Regele Carol I a refuzat ambele variante, iar Romania s-a consolidat, economia ei a prosperat si, sub domnia bunicului meu, Ferdinand, Natiunea s-a unit intr-un singur stat. Exemplul ilustrilor mei predecesori a fost întotdeauna în acelasi timp un motto pentru mine: Când e vorba de interesele si principiile nationale, nu-mi plec capul. Si, în masura în care depinde de mine, nu plec din Tará . (...)
Unii sustin cá, dacá nu l-as fi înlaturat pe Antonescu in 1944, România ar fi semnat un tratat de pace cu Aliatii si ar fi putut evita ororile care au urmat. Putem oare sustine in mod serios cá Uniunea Sovieticá, care a câstigat razboiul în est împotriva trupelor germane, ar fi putut fi opritá sá controleze statele din sudul Europei, in fata armatei noastre, oricât de bravi ar fi fost soldatii români? Actul de la 23 august a avut loc pentru ca am înteles cá este singurul pas esential pentru a opri întreaga distrugere a Tárii si anihilarea noastrá ca stat. S-au salvat zeci de mii de vieti de români de la o moarte inutilá. Nu am putut opri România de la cáderea în mâinile sovieticilor. Dar acelasi lucru s-a întâmplat cu Ungaria, care a luptat pâna a fost înfrântá, cu Polonia si cu Cehoslovacia care erau considerate aliati ai Uniunii Sovietice, si chiar în Bulgaria, care a rámas neutrá cea mai mare parte a rázboiului. Adevárul tragic este cá am pierdut controlul asupra propriei noastre independente din 1933, când Hitler a venit la putere. Noi nu am vrut nici fascism, nici rázboi, nici comunism. Dar a trebuit sá suferim toate aceste boli una dupa alta. Ca sef al statului, rolul meu era sa ameliorez efectele acestor boli si sá câstig timp, în speranta cá o nouá Europa va veni în ajutorul nostru. Imediat dupá razboi, toate tárile mari europene, inclusiv Franta si Italia, au avut guverne de uniune nationalá, în care comunistii au gásit loc si s-au grábit sá facá noi constitutii. În România, primul meu pas a fost sá evit o astfel de solutie. Constitutia din 1923 a fost repusá în functiune, ca bazá legalá de functionare a statului nostru, si un guvern a fost numit cu singurul scop de a asigura alegeri libere. Nu a fost o naivitate. Stiam cá promisiunile sovietice, cuprinse în armistitiul semnat cu noi, nu puteau fi crezute. Dar merita orice efort de a întârzia stabilirea dictaturii comunismului. România a fost ultima Tará din centrul Europei unde sovietele si-au consolidat controlul, mult dupá ce independenta Poloniei sau Cehoslovaciei s-a spulberat. Dupá discutiile pe care le-am avut la Londra in noiembrie 1947 mi-a fost limpede cá nici Marea Britanie, nici Statele Unite nu erau gata sá ridice un deget ca sá ne salveze. Am hotarât sá má întorc pentru a fi cu poporul meu cât mai mult posibil. Nu am un merit pentru aceste actiuni: Am facut numai ceea ce am crezut cá poate fi bun pentru Tara. (...)
Alegerile de anul trecut (1997 n.r.) au fost un credit pentru Tará si un mare pas înainte pentru consolidarea democratiei în România. Este o plácere sá întâmpin azi ministri din guvern printre invitati. Sunt sigur ca nu toti împartasesc vederile mele despre trecut, prezent sau viitor. Dar faptul cá au acceptat sá fie prezenti este o dovadá ca ne-am întors la normalitate, la o modalitate civilizatá de a ne comporta. Nu trebuie sá vá spun cá anul care trece a fost greu. Desi nu má pronunt în materie de politicá, vá rog sá-mi permiteti sá subliniez pentru toti românii trei împliniri ale acestui an: Ultimele alegeri au arátat cá atunci când românii au devenit democrati, ei nu au mai vrut sá fie si "originali". Ei au vrut sá fie normali, ca ceilalti europeni. A doua împlinire a fost aceea cá, pentru prima datá dupá atâtea decenii, s-a produs o alternantá politicá. Transferul de putere care a avut loc anul trecut a dat opozitiei sansa de a guverna. Si, în sfarsit, fundamentul reformei economice este acum la locul lui. Stiu cá sunt diferente privind si viteza, si detaliile reformei. Dar fiecare din guvern e de acord ca proprietatea privatá este baza acestui proces, ca rolul statului in activitatea economica trebuie redus si cá restituirea proprietátilor furate de comunisti ramâne o chestiune urgentá. (...)
Ar fi fost mai usor sa privesc catre trecut, sá vá relatez despre cum a fost România la sfârsitul razboiului sau sá vorbesc despre ce-am fi devenit dacá n-am fi suferit plaga comunismului. Dar sunt aici cu voi astazi pentru ca am convingerea cá aceasta este datoria mea, vocatia si misiunea mea. Am intentia sa fac tot ce pot sa ajut la vindecarea vechilor rani si sa promovez Romania noastra de azi in lume, sa contribui la consolidarea statului nostru. Cum am spus si in 1989, nu am alta misiune si nu cer nimic din ce nu este al meu, inclusiv nationalitatea mea româná. As vrea sá vá anunt astázi, într-o manierá mai mult formalá, cá exilul a luat sfârsit. In afará de raspunderile pe care le va avea în lume, Familia mea va încerca sa fie in România cât de mult posibil. Privesc acest act ca pe un simbol, nu numai pentru mine, dar pentru întreaga Natiune. Asa cum plecarea mea acum cincizeci de ani a marcat începutul unei dictaturi oribile, tot asa intoarcerea mea de azi trebuie sá confirme sfârsitul acestui calvar. Chem pe toti românii care tráiesc azi departe sa urmeze exemplul meu. Într-o patrie liberá si democraticá nu existá exil. (...)
Privind cátre viitor, simt cá trebuie sá vá împártásesc astazi o decizie pe care am luat-o recent. Când a fost scrisá Constitutia din 1923, pe care am repus-o în drepturi la sfârsitul rázboiului si pe care comunistii au înláturat-o acum cincizeci de ani, femeile nu aveau foarte multe drepturi si erau excluse de la succesiunea la Tron. De atunci multe s-au schimbat. Femeile acum voteazá si sunt alese în pozitii de mare responsabilitate peste tot. Cele mai multe democratii europene au facut de mult aceste schimbári. Constitutiile monarhiilor moderne au fost si ele modificate, nu numai pentru a permite femeilor dreptul la succesiune, dar si pentru a permite primului náscut, indiferent de sex, sá succeadá la tron. Nu am sugerat niciodatá cá traditiile noastre ar trebui pástrate împotriva realitátilor prezente. În acest spirit, vreau sá vá spun cá doresc ca prima mea fiica, Margareta, sá succeadá în toate drepturile si prerogativele mele când Atotputernicul va decide cá mi-a sosit clipa. Nu am crezut niciodata cá Românii au nevoie de zeci de ani ca sá revina la normalitate, cum unii sociologi au sugerat. Sunt sigur cá Margareta va fi înconjuratá cu afectiune si încredere, în acelasi fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria si Elena, cu aceeasi afectiune si sperantá cu care a fost inconjuratá, alaturi de mine, Regina Ana. Statutul Familiei va fi amendat in consecinta in viitorul apropiat. Constient de responsabilitatile mele constitutionale, pun soarta ei si a mea, ca intotdeauna, in mainile poporului roman. Finalmente, poporul va decide ceea ce eu doresc astazi. Dar cred cá întelegeti de ce acum, si nu în alta zi, am dorit sa va impartasesc punctul meu de vedere. (...)
Doamnelor si Domnilor! Nu vreau sá sfârsesc aceastá seará împovárat de tristetea trecutului. Ziua aceasta nu e tristá. Acum cincizeci de ani, când îndepártarea mea fortatá a fost facutá cu amenintarea ca vor fi ucisi o mie de studenti si ca va începe un razboi civil, comunismul aparea ca o fortá a viitorului. A fost la modá si în vest, si a promis un viitor strálucitor. Dupá cinci decenii, toti cei care m-au îndepártat pe mine si au aruncat pagini nobile la "lada de gunoi a Istoriei" sunt ei însisi acolo. Este un miracol, si noi datorám acest miracol copiilor nostri, ai tuturor. Este deci datoria noastrá sá împlinim ceea ce ei au început. Vá amintesc ce a spus Take Ionescu, marele nostru politician: "Sá názuim a ajunge mai sus decât ceea ce suntem, dar sá nu uitám ceea ce am fost si sá nu calomniem ceea ce suntem".
Asa sá ne ajute Dumnezeu!
Capitole media 
